Dictionar

distih 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distique, gr. distikhon)

1. unitate strofică de două versuri, cu structură metrică asemănătoare sau deosebită și cu înțeles de sine stătător.
 

distih 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. distich, gr. distikhos)

1. (bot.; despre organe alterne) dispus pe două rânduri sau serii opuse, de o parte și de alta a unui ax.
 

elegiac, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. élégiaque, lat. elegiacus)

1. cu caracter de elegie; elegic.
2. distih ~ = distih folosit în elegii.
3. (despre poeți) care compune elegii, opere cu caracter de elegie.
4. trist, jalnic, melancolic, nostalgic.
 

gazel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ghazel)

1. poezie lirică cu formă fixă formată din distihuri, de proveniență orientală, în care fiecare al doilea vers al distihurilor se termină cu aceeași rimă ca cea a primului distih.