Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. distinct, lat. distinctus)
1. deosebit, diferit de altceva.
2. (fig.) clar, desluşit, evident.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. distinguible)
1. care poate fi distins, identificat, recunoscut.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. distinction, lat. distinctio)
2. atitudine aleasă, fineţe în înfăţişare şi eleganţă în ţinută.
3. semn de deosebită preţuire (titlu, decoraţii etc.) ce se acordă cuiva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. distinctif)
1. care distinge; caracteristic.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT manifestus; argutus; distinctus
2. FR distinct; franc; franche; flagrant; évident; manifeste
3. EN distinct; marked; manifest; evident; apparent
4. DE deutlich; ersichtlich; augenfällig; offenkundig; offenbar; evident
5. RU явственный; явный; отчетливый; четкий; видимый
6. HU nyilvánvaló; kétségtelen; feltűnő, találó, frappáns; különböző, megkülönböztető
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
6. HU nem nyilvánvaló; nem megkülönböztethető
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allomorphe)
1. fiecare dintre formele distincte ale aceleiaşi substanţe.
2. variantă a unui morfem în funcţie de context.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. allopatrique)
1. (despre specii, populaţii) cu areal distinct.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. architecture, lat. architectura)
1. ştiinţa şi arta de a proiecta şi construi clădiri potrivit anumitor proporţii şi reguli.
2. stilul, caracterul distinctiv al unei construcţii, al unei epoci.
3. (fig.) structură, alcătuire internă a ceva; constituţie (I, 2).
Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. armoiries)
1. ansamblu de semne heraldice alcătuite din semne colorate, distinctive și simbolice, atribuite familiilor nobiliare, corporațiilor etc. și mai rar la indivizi; blazon.
Parte de vorbire: s., interj.
Origine: (fr. attention, lat. attentio)
1. s. f. perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe simultane, prin orientarea şi concentrarea conştiinţei într-o anumită direcţie.
2. interes, preocupare, grijă.
3. (pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate.
4. a da ~ (cuiva) = a fi amabil, curtenitor.
5. dar, cadou oferit cuiva în schimbul unor mici servicii.
6. interj. fii atent! bagă de seamă!
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. attribut, lat. attributum)
1. însuşire esenţială proprie unei fiinţe, unui fenomen, lucru etc.
2. semn distinctiv, simbol al unei funcţii, al unui personaj alegoric.
3. parte secundară a propoziţiei care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia.
4. (inform.) informaţie care însoţeşte o categorie sintactică.