Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. distinctif)
1. care distinge; caracteristic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. architecture, lat. architectura)
1. ştiinţa şi arta de a proiecta şi construi clădiri potrivit anumitor proporţii şi reguli.
2. stilul, caracterul distinctiv al unei construcţii, al unei epoci.
3. (fig.) structură, alcătuire internă a ceva; constituţie (I, 2).
Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. armoiries)
1. ansamblu de semne heraldice alcătuite din semne colorate, distinctive și simbolice, atribuite familiilor nobiliare, corporațiilor etc. și mai rar la indivizi; blazon.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. attribut, lat. attributum)
1. însuşire esenţială proprie unei fiinţe, unui fenomen, lucru etc.
2. semn distinctiv, simbol al unei funcţii, al unui personaj alegoric.
3. parte secundară a propoziţiei care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia.
4. (inform.) informaţie care însoţeşte o categorie sintactică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. bastone)
1. obiect în formă de băţ, ca sprijin la mers.
2. ~ de mareşal = baston purtat de mareşal ca semn distinctiv al demnităţii.
3. băţ de mărimi diferite în gimnastica medicală cu scop corectiv.
4. bară cilindrică din metal sau lemn, cu diferite întrebuinţări la bordul unei nave.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. blason)
1. ansamblu de semne distinctive care constituie emblema unui stat, a unui oraş, a unei familii nobile etc.; armoarii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. caduceus, fr. caducée)
1. sceptru încolăcit de doi şerpi, semn distinctiv al zeului Hermes (Mercur), simbolizând pacea şi comerţul.