distincţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distinction, lat. distinctio)

1. deosebire, diferenţă.
2. atitudine aleasă, fineţe în înfăţişare şi eleganţă în ţinută.
3. semn de deosebită preţuire (titlu, decoraţii etc.) ce se acordă cuiva.

indistincţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indistinction)

1. starea a ceea ce este indistinct; neclaritate.
2. lipsă de distincţie; vulgaritate.

civic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. civique, lat. civicus)

1. care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc.
2. care privește cetățenii în relațiile lor cu societatea organizată în stat.
3. care caracterizează, califică un bun cetățean (ex. simț civic).
4. în legătură cu cetățeanul și rolul său politic.
5. (Roma Antică) coroană ~ă = distincție acordată celui care a salvat viața unui cetățean roman.
6. educație ~ă = educație menită să pregătească elevii pentru responsabilitățile lor viitoare de cetățeni.
7. (fig.) patriotic.

decoraţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décoration, lat. decoratio)

1. distincţie conferită cuiva pentru o faptă eroică, pentru merite deosebite etc.; medalie, insignă.
2. arta şi tehnica executării decorurilor.
3. ornamentaţie.
4. totalitatea ornamentelor care servesc la înfrumuseţarea unui obiect.

diorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Diorismus)

1. (fil.) diviziune, distincţie.
2. (mat.) formulare a condiţiilor necesare rezolvării unei probleme.

discriminare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (discrimina)

1. separare, deosebire, distincţie netă între mai multe elemente.
2. diferenţiere restrictivă de drepturi pentru o parte a populaţiei unei ţări, pentru o organizaţie sau pentru unele ţări faţă de altele.

discriminaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. discrimination, lat. discriminatio)

1. acțiunea de a discrimina și rezultatul ei; discriminare.
2. deosebire, distincție netă făcută între mai multe obiecte, idei etc.
3. tratarea nedreptă sau prejudiciabilă a diferitelor categorii de persoane, pe motive de etnie, vârstă, sex sau dizabilitate.
4. practica vânzării aceluiași produs, în același timp, la prețuri diferite după diverse criterii (cumpărător, loc, utilizare).
5. (lege) ~ pozitivă = politică, văzută ca un exemplu de corectitudine, care atribuie un avantaj social unei categorii care nu este statistic egală într-un anumit domeniu.
6. (legislația muncii) ~ legală = preferință permisă pentru un anumit loc de muncă, în funcție de naționalitate, vârstă sau sex.
7. (var.) (înv.) discriminațiune.

distinge

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. distinguer, lat. distinguere)

1. tr. a deosebi un lucru de altul.
2. a vedea lămurit, a desluşi, a observa.
3. a acorda cuiva o distincţie, un premiu.
4. refl. a ieşi din comun, a se remarca, a se evidenţia.