Dictionar

Rezultate secundare (Distins;):

Distins, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (distinge)

1. remarcabil, deosebit, eminent.

2. plin de distincţie; elegant, graţios, strălucitor (în purtări, în ţinută).


Academic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. académique, lat. academicus)

1. referitor la academie.

2. propriu unei academii; distins; solemn, convenţional, rece.


Delicat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. délicat, lat. delicatus)

1. (despre aspectul unor fiinţe sau lucruri) gingaş, fin, graţios.

2. slăbuţ, plăpând.

3. (despre mâncăruri) de bună calitate, bun la gust.

4. (despre culori) discret, pal, estompat.

5. ales, distins; (fig.) atent, prevenitor.

6. (despre situaţii) în care trebuie acţionat cu prudenţă, cu rezervă; dificil, greu de rezolvat.


Emerit, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. émérite, lat. emeritus)

1. care cunoaște foarte bine o anumită știință sau disciplină; competent.

2. care are multe merite într-o activitate; eminent.

3. artist (maestru, profesor, medic etc.) ~ = titlu onorific conferit persoanelor care s-au distins în mod deosebit în artă, știință, învățământ etc.


Erou

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. héros, lat. heros)

1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu.

2. (p. ext.) denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe.

3. persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe.

4. ostaș căzut pe câmpul de luptă.

5. persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu.

6. personaj principal al unei întâmplări.

7. (în trecut) erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu.


Gentilom

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gentilhomme)

1. (în societatea feudală) nobil, aristocrat.

2. (fig.) om cu maniere alese, amabil; distins.


Gratificaţie

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. gratification, lat. gratificatio)

1. retribuţie suplimentară acordată de unele unităţi economice lucrătorilor care s-au distins în muncă.

2. (psihiatr.) obiect, gest, cuvânt destinat a satisface dorinţele sau necesităţile bolnavului.