Dictionar

distra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. distraire)

1. tr. a petrece, a face pe cineva să folosească timpul în mod plăcut.
2. tr., refl. a petrece, a (se) destinde, a (se) amuza.
 

aspidistra

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. aspidistra)

1. plantă de apartament cu frunze late, lucioase, de culoare verde închis, din familia liliacee.
 

distracție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distraction, lat. distractio)

1. ceea ce distrează; petrecere, amuzament.
2. neatenție.
 

distractiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (distracţ/ie/ + -iv)

1. care distrează; plăcut, amuzant.
 

distractivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (distract[iv] + -itate)

1. (med.) incapacitate anormală de a fixa atenția.
2. acțiune, mijloc de a recrea, de a se recrea; divertisment.
 

distractor, -oare

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (distract + -tor, cf. distrage)

1. care îndepărtează atenția, gândurile de la anumite preocupări, griji, gânduri etc.
 

distrage

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. distraire)

1. a abate gândul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc.
 

absent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. absent, lat. absens)

1. care lipsește de undeva.
2. (fig.) distrat; preocupat.
 

absență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. absence, lat. absentia)

1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență.
2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței.
3. (fig.) neatenție, distracție.
 

aerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérien)

1. aflat în aer sau care conține aer.
2. produs în aer.
3. referitor la aviație.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunță un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
6. (fam.) distrat, visător.
 

agreabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agréable)

1. plăcut; distractiv.
2. (despre oameni) simpatic.
 

agrement

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrément)

1. plăcere, distracție, divertisment.
2. (jur.) consimțământ, încuviințare, acord internațional între părți în scopul reglementării raporturilor juridice.
 

amuza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. amuser, s’amuser)

1. (refl.) a petrece în mod plăcut și vesel; a se distra, a se înveseli, a se desfăta.
2. (tr.) a face să se amuze; a înveseli; a distra.