Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. distraire)
1. tr. a petrece, a face pe cineva să folosească timpul în mod plăcut.
2. tr., refl. a petrece, a (se) destinde, a (se) amuza.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. aspidistra)
1. plantă de apartament cu frunze late, lucioase, de culoare verde închis, din familia liliacee.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. distraction, lat. distractio)
1. ceea ce distrează; petrecere, amuzament.
2. neatenţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (distracţ/ie/ + -iv)
1. care distrează; plăcut, amuzant.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (distract[iv] + -itate)
1. (med.) incapacitate anormală de a fixa atenția.
2. acțiune, mijloc de a recrea, de a se recrea; divertisment.
Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (distract + -tor, cf. distrage)
1. care îndepărtează atenția, gândurile de la anumite preocupări, griji, gânduri etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. distraire)
1. a abate gândul, atenţia cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. absent, lat. absens)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absence, lat. absentia)
1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistenţă.
2. pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei.
3. (fig.) neatenţie, distracţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aérien)
1. aflat în aer sau care conţine aer.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunţă un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agréable)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agrément)
1. plăcere, distracţie, divertisment.
2. (jur.) consimţământ, încuviinţare, acord internaţional între părţi în scopul reglementării raporturilor juridice.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. amuser, s’amuser)
1. (refl.) a petrece în mod plăcut și vesel; a se distra, a se înveseli, a se desfăta.
2. (tr.) a face să se amuze; a înveseli; a distra.