distractiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (distracţ/ie/ + -iv)

1. care distrează; plăcut, amuzant.

distractivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (distract[iv] + -itate)

1. (med.) incapacitate anormală de a fixa atenția.
2. acțiune, mijloc de a recrea, de a se recrea; divertisment.

agreabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agréable)

1. plăcut; distractiv.
2. (despre oameni) simpatic.

antrenant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. entraînant)

1. care atrage, stimulează (la ceva); distractiv.

deconectant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déconnectant)

1. adj., s. n. (medicament) care are acțiune calmantă asupra sistemului nervos central; calmant.
2. adj. care relaxează, destinde; liniștitor; distractiv.

divertisment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. divertissement)

1. recreare plăcută și amuzantă; distracție.
2. episod distractiv, compus din dansuri și arii, în teatrul din sec. XVII-XVIII; mică piesă scrisă pentru teatrul de societate.
3. (muz.) suită de piese instrumentale cu caracter diferit, asemănătoare cu partita, serenada etc.
4. piesă cu caracter zglobiu, fantezist, capricios, amuzant.
5. secțiune a fugii constând dintr-o alternare liberă a expozițiilor și interludiilor.
6. concert de estradă cu conținut variat.
7. suită de diferite dansuri.

enigmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. énigme, lat. aenigma, gr. ainigma)

1. lucru greu de înțeles, de lămurit; taină, mister.
2. ghicitoare.
3. joc distractiv (în versuri), ca o ghicitoare; șaradă.

enigmistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. enigmistico, /II/ enigmistica)

1. adj. referitor la enigmistică; cu caracter de enigmă.
2. s. f. știința jocurilor distractive (rebus, momoverbe, criptograme etc.).