Dictionar

Rezultate secundare (Distrugă):

Distrugător, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. destructeur, lat. destructor, /II/ engl. destroyer)

1. adj. care distruge, nimicitor; distructiv.

2. s. n. navă militară rapidă, înarmată cu tunuri, rachete şi torpile, destinată lovirii torpiloarelor şi submarinelor, precum şi pentru protecţia navelor mari, a convoaielor; contratorpilor.


Algicid, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. algicide)

1. (substanţă) care distruge algele.

2. I. califică o substanță capabilă distrugă algele.

3. II. pesticid împotriva algelor.


Bacterioterapie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bactériothérapie)

1. metodă de tratament cu microbi capabili distrugă germeni patogeni.


Brigadă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brigade, rus. brigada)

1. formaţiune (stabilă) de lucru format din muncitori, organizată pentru anumite sarcini de producţie.

2. formaţiune de poliţie într-un anumit scop, cu un anumit profil.

3. ~ artistică = echipă de artişti amatori care prezintă programe scurte, inspirate din viaţa colectivului din care fac parte.

4. echipă de specialişti care controlează şi îndrumă activitatea unei instituţii, întreprinderi etc.

5. mare unitate militară din două sau trei regimente din aceeaşi armă, mai mică decât divizia.

6. mare unitate navală din şase-nouă nave mijlocii (distrugătoare, submarine) sau două-trei nave mici (vedete) o ~ăzi internaţionale = mari unităţi militare constituite în Spania din voluntari de diferite naţionalităţi în războiul din 1936-1939.

7. subunitate silvică din mai multe cantoane (3) şi supravegheată de un brigadier (2).


Cataclism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cataclysme, gr. kataklysmos)

1. schimbare violentă, bruscă în natură sub influenţa unor fenomene interne şi de scurtă durată (cutremure, erupţii vulcanice etc.).

2. (fig.) răsturnare bruscă, distrugătoare, în viaţa socială; calamitate, dezastru.


Citotoxină

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. cytotoxine)

1. toxină de origine celulară.

2. toxină sau anticorp cu proprietăți citotoxice.

3. substanţă capabilă distrugă unele celule.


Contratorpilor

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. contre-torpilleur)

1. (marină) navă militară rapidă, cu capabilități antiaeriene, antisubmarin și anti-navă, destinată lovirii torpiloarelor și submarinelor inamice, precum și pentru escortarea navelor mari sau care nu se pot apăra; distrugător.