Rezultate principale (Divaga;):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. divaguer, lat. divagari)
1. a se îndepărta de la subiect; (p. ext.) a vorbi aiurea, fără sens.
2. (despre un curs de apă) a ieşi din albie.
Rezultate secundare (Divaga;):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (divaga + -ant)
1. care divaghează, se pierde în cuvinte confuze și abundente.
2. care se dezvoltă fără o direcție precisă.
3. care face ocoluri, care este sinuos.
4. (fig.) extravagant, incoerent în vorbire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (divaga)
1. faptul de a divaga; divagaţie.
2. schimbare a direcţiei unui curs de apă când ajunge în regiunile joase, cu pantă mică.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. divagation)
1. îndepărtare de la o temă, de la un subiect etc.; digresiune, divagare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dérailler)
1. (despre tren, tramvai, metrou) a sări de pe şine.
2. (fig.) a devia de la subiect, a divaga.
3. (p. ext.) a ieşi din normal; a înnebuni, a se sminti.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. digresion, lat. digressio)
1. abatere de la subiectul tratat pentru a lămuri o chestiune secundară sau pentru ca expunerea să fie mai variată; divagaţie, excurs.
2. elongaţie aparentă a unei planete în raport cu Soarele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (divaga)
1. faptul de a divaga; divagaţie.
2. schimbare a direcţiei unui curs de apă când ajunge în regiunile joase, cu pantă mică.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. divagation)
1. îndepărtare de la o temă, de la un subiect etc.; digresiune, divagare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. élucubration, lat. elucubratio)
1. lucrare compusă cu multă osteneală şi răbdare, lucrând ziua şi noaptea; elaborare cu multă trudă a unei opere; elucubrat, elucubrare.
2. expunere haotică; divagație.
3. (ironic) spunere a unor enormități; elucubrat, elucubrare.
4. (depr.) combinaţie, lucrare haotică şi greoaie, cu idei încâlcite, absurde; aberaţie.