colima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (colimaţie)

1. (fiz.) a transforma un fascicul de raze divergente sau convergente într-unul paralel.
2. a viza, a orienta o lunetă într-o anumită direcţie.

convergenţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. convergence)

1. faptul de a converge.
2. teoria ~ţei = teorie burgheză care preconizează evoluţia celor două sisteme social-economice şi politice, socialismul şi capitalismul, spre un tip comun de societate, fără a fi nevoie de revoluţia socială.
3. proprietate a unui fascicul de radiaţii de a-şi micşora secţiunea, concentrându-se într-un singur punct.
4. însuşire a unui sistem optic de a transforma fasciculele paralele sau divergente în fascicule convergente.
5. (mat.) proprietate a unui şir şi a unei serii de a fi convergente.
6. (biol.) apariţie, în cursul evoluţiei, a unor caractere structurale sau funcţionale aparent similare la specii înrudite, datorită adaptării la aceleaşi condiţii de viaţă.

crown

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. crown/-glass/)

1. sticlă ~ = sticlă cu însuşiri speciale, foarte puţin dispersivă, pentru lentilele divergente.

defluire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. defluire, lat. defluere)

1. răspândire în direcţii divergente a unor trupe, grupate într-un spaţiu restrâns, (p. ext.) a unor mase de oameni.

difluent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diffluent, lat. diffluens)

1. care se dezvoltă în direcţii divergente, care se ramifică, se răspândeşte.
2. (despre corpuri) care devine fluid.

discrepant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. discrepante)

1. care nu se potrivește; care arată discrepanță.
2. care nu concordă cu ceea ce alții cred, judecă sau afirmă.
3. care prezintă aspecte discordante, divergente.