Dictionar

divin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. divin, lat. divinus)

1. dumnezeiesc; de la zei.
2. făcut pentru preamărirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios.
3. (fig.) minunat, splendid, încântător.
 

divinamente

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (it. divinamente)

1. în mod divin, într-o manieră divină; prin harul, voința, puterea, acțiunea lui Dumnezeu.
 

divinație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. divination, lat. divinatio)

1. pretinsă putere de a prezice viitorul.
 

divinator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. divinateur, lat. divinator)

1. I. privitor la divinație; care aparține divinației; (var.) devinator, divinatoriu.
2. II. persoană care practică divinația; cel care are facultatea de a divina, care prevede ce trebuie să se întâmple; (var.) devinator.
 

divinatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. divinatoire)

1. referitor la divinație.
2. care se referă la arta divinației, la practica ei, la instrumentele sale etc.
3. care se referă la facultatea de a ghici, care o manifestă sau este produsul acesteia.
 

divinitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. divinité, lat. divinitas)

1. ființă socotită drept creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu.
2. ființe cărora li se atribuie o natură divină.
3. (pl.) zeii și zeițele păgânismului.
4. esență, natură divină.
5. (fig.) lucru, persoană adorată ca un dumnezeu.
 

acolit, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.m.  
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
 

adora

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. adorer, lat. adorare)

1. a iubi foarte mult, fără limite.
2. a diviniza; a venera.
 

adorant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Adorant)

1. om care se roagă unei divinități, în arta cultă.
 

adorație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adoration, lat. adoratio)

1. iubire, admirație nemărginită.
2. divinizare, venerație.
 

ambroziac, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ambrosiaque)

1. cu parfum de ambrozie (2).
2. divin, minunat.
 

amficționie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphictyonie, gr. amphiltyones)

1. uniune de triburi sau de orașe-state, creată în jurul sanctuarului unei divinități, în Grecia antică, în vederea apărării intereselor comune și a judecării diferendelor ivite între ele.