Dictionar

anagogie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anagogie)

1. elevația sufletului către lucrurile divine.
2. interpretare spirituală și mistică a Scripturilor.
3. interpretare a Scripturii, care se ridică de la sensul literar al textului la cel alegoric și spiritual.
4. figură de retorică prin care se trece de la particular la general.
 

augustinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. augustinisme)

1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea grației divine, concilierea platonismului cu doctrina creștină și subordonarea filozofiei față de credință.
 

cantică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cantica)

1. (rar) poem epic religios; (spec.) cele trei părți ale Divinei comedii a lui Dante.
 

devotament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. dévouement)

1. atașament sincer față de o persoană sau față de o cauză și hotărârea de a o servi în orice împrejurare și fără rezerve, până la sacrificiu; abnegație.
2. (antichitate) actul de a se sacrifica furiei divine pentru a alunga pericolul care se abate asupra tuturor.
3. (var. înv.) devoiement, devuement.
 

iconodul, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. iconodule)

1. adept al cultului icoanelor; persoană care venerează reprezentarea figurativă a persoanelor divine; iconofil.
2. (fig.) cel care acceptă integral, fără spirit critic, autoritatea unei valori consacrate.
3. (antonim) iconoclast.
 

nefast, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. néfaste, lat. nefastus)

1. (la romani) oprit de legile divine.
2. zile ~e = zile despre care romanii credeau că aduc nenoroc.
3. aducător de nenorocire; fatal, funest.