Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anagogie)
1. elevația sufletului către lucrurile divine.
2. interpretare spirituală și mistică a Scripturilor.
3. interpretare a Scripturii, care se ridică de la sensul literar al textului la cel alegoric şi spiritual.
4. figură de retorică prin care se trece de la particular la general.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. augustinisme)
1. doctrina augustinilor, care exaltă puterea graţiei divine, concilierea platonismului cu doctrina creştină şi subordonarea filozofiei faţă de credinţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cantica)
1. (rar) poem epic religios; (spec.) cele trei părţi ale Divinei comedii a lui Dante.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după fr. dévouement)
1. atașament sincer față de o persoană sau față de o cauză și hotărârea de a o servi în orice împrejurare și fără rezerve, până la sacrificiu; abnegaţie.
2. (antichitate) actul de a se sacrifica furiei divine pentru a alunga pericolul care se abate asupra tuturor.
3. (var. înv.) devoiement, devuement.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. iconodule)
1. adept al cultului icoanelor; persoană care venerează reprezentarea figurativă a persoanelor divine; iconofil.
2. (fig.) cel care acceptă integral, fără spirit critic, autoritatea unei valori consacrate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. néfaste, lat. nefastus)
1. (la romani) oprit de legile divine.
2. zile ~e = zile despre care romanii credeau că aduc nenoroc.
3. aducător de nenorocire; fatal, funest.