antitrinitar, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. antitrinitaire)

1. I. privitor la antitrinitarism.
2. care neagă dogma Sfintei Treimi.
3. II. adept al antitrinitarismului.
4. creștin care nu recunoaște Trinitatea și neagă divinitatea lui Isus Hristos.
5. membru al unei secte care respinge dogma Sfintei Treimi.

antropomorfic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthropomorphique)

1. referitor la antropomorfism; antropomorf.
2. care are forma corpului uman sau care are aparență umană.
3. (religie) care reprezintă divinitatea sub formă umană.

grație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)

1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări).
2. (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe.
3. bunăvoință, favoare.
4. a intra în ~ ile cuiva = a obține bunăvoința cuiva.
5. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui.
6. stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică.
7. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea.
8. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină.
9. prep. cu ajutorul, datorită.

misticitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. mysticité)

1. caracterul a ceea ce este mistic, impregnat de un devotament fervent, care vizează unirea intimă cu divinitatea; misticism.

panteism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. panthéisme)

1. concepție filozofică monistă potrivit căreia divinitatea se identifică cu întreaga natură.

plerom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. plérome, lat., gr. pleroma)

1. concept al filozofiei gnostice, desemnând divinitatea din care ar proveni toate lucrurile spirituale.
2. zonă internă a meristemului, din care se formează cilindrul central al rădăcinii și tulpinii.