Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. diviniser)
1. a trece în rândul zeilor, al divinităţilor.
2. a iubi, a adora nespus pe cineva, a idolatriza.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (diviniza)
1. acțiunea de a diviniza și rezultatul ei; (înv.) divizinațiune.
2. acțiunea de a ridica la rang de zeu; deificare, zeificare.
3. atribuire a puterii divine (cuiva).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (diviniza)
1. care este iubit nespus de mult; adorat, venerat.
2. care este asociat cu viața divină, care este sanctificat.
3. care este ridicat la rang de zeu; zeificat.
4. căruia i se acordă un caracter sacru.
5. căruia i se atribuie natura divină; care este recunoscut ca divinitate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. adorer, lat. adorare)
1. a iubi foarte mult, fără limite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adoration, lat. adoratio)
1. iubire, admiraţie nemărginită.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. androlâtrie)
1. (religie) cult divin dedicat unui bărbat; divinizare a bărbatului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthroposophie)
1. concepţie şi credinţă mistico-religioasă care înlocuieşte pe Dumnezeu, cu fiinţa umană divinizată.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. apothéoser)
1. (ant.) a trece în rândul zeilor; a deifica, a diviniza.
2. (fig.) a acorda (cuiva) onoruri neobişnuite; a preamări, a slăvi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. deificare, fr. déifier)
1. a atribui putere divină unei fiinţe sau unui lucru; a zeifica.