Dictionar

acreditare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acredita)

1. acţiunea de a acredita.

2. scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic.


acta

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. acta)

1. pl. colecţie de documente, registre etc.

2. titlu al unor periodice, colecţii de lucrări ştiinţifice publicate de o societate, de o instituţie.


alfabetar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (alfabet + -ar)

1. set cu literele alfabetului decupat pentru predarea scris-cititului.

2. instrument de evidenţă care indică litera la care au fost arhivate unele documente.


analist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. analyste)

1. specialist în analiza matematică, informatică, economică, psihologică etc.

2. (psihanaliză) persoană care efectuează o analiză; psihanalist.

3. (inform.) ~ programator = specialist care selectează metodele de utilizat pentru a rezolva o problemă pe computer.

4. (economie) ~ financiar = specialist angajat de bănci, societăți financiare sau persoane fizice, care este însărcinat cu studierea documentelor financiare emanate de companii pentru a trage concluzii despre solvabilitatea acestora, perspectivele acestora și mișcarea titlurilor lor în bursă.


apocrif, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apocryphe, lat. apocryphus)

1. adj. (despre documente, scrieri) atribuit în mod fals unui alt autor; neautentic.

2. s. n. scriere religioasă nerecunoscută de canoane.


aprecație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. apprecatio)

1. (istorie) scurtă rugăciune finală de binecuvântare în documentele medievale.

2. (prin ext.) formulă de încheiere.