Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dogmatique, lat. dogmaticus)
1. adj. referitor la dogme; cu caracter de dogmă.
2. care respectă cu stricteţe dogmele, respingând principiul verificării critice al gândirii creatoare.
3. mărginit, închistat în dogme.
4. s. f. parte a teologiei cuprinzând expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat despre dogme.
5. s. m. f. dogmatist.
Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (fr. dogmatiquement)
1. în mod dogmatic; din punct de vedere dogmatic; (înv.) dogmaticește.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. dogmatician)
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. adogmatique)
2. I. referitor la adogmatism, la respingerea dogmelor.
3. se spune despre o persoană care refuză orice dogmă.
4. II. persoană care respinge orice doctrină, sistem sau principiu religios bazat pe dogmă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. angélologie)
1. parte a dogmaticii care tratează despre îngeri.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. antidogmatisme)
1. doctrină care combate dogmatismul; atitudine antidogmatică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décretale, lat. decretalis)
1. decizie papală asupra unei consultaţii, privind chestiuni de dogmatică ori de morală ridicate de episcopi sau abaţi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (de1- + dogmatiza)
1. a înlătura caracterul dogmatic (a ceva).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. dictamen „dictare, acțiunea de a dicta”)
1. sentiment interior; inspirație, insuflare.
2. (filozofie dogmatică) ~ al conștiinței = ceea ce dictează conștiința sau rațiunea.