Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. adogmatique)
2. I. referitor la adogmatism, la respingerea dogmelor.
3. se spune despre o persoană care refuză orice dogmă.
4. II. persoană care respinge orice doctrină, sistem sau principiu religios bazat pe dogmă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. antidogmatic, fr. antidogmatique)
1. care se opune dogmelor unei teologii, ale unei filozofii; care respinge dogmatismul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. credo)
2. expunere succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creştine; simbolul credinţei.
3. (fig.) crez; profesiune de credinţă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dogmatique, lat. dogmaticus)
1. adj. referitor la dogme; cu caracter de dogmă.
2. care respectă cu stricteţe dogmele, respingând principiul verificării critice al gândirii creatoare.
3. mărginit, închistat în dogme.
4. s. f. parte a teologiei cuprinzând expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat despre dogme.
5. s. m. f. dogmatist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hérésie, lat. haeresis)
1. concepţie, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esenţiale ale unei doctrine oficiale.
2. (fig.) rătăcire, abatere, greşeală, eroare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. théologie, gr., lat. theologia)
1. disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii.
2. ~ dialectică = curent teologic protestant modern care folosește în domeniul cunoașterii religioase metoda dialectică sub forma unui dialog între Dumnezeu și om.