Dictionar

domiciliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. domicilium, fr. domicile)

1. loc, casă unde cineva locuiește în mod stabil.
2. (astrol.) tron1(3) nocturn al unei planete.
 

pseudodomiciliu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (pseudo- + domiciliu)

1. fals domiciliu.
 

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicație pe scrisori, colete etc. care conține numele și domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituție.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei mașini electronice unde se înregistrează o informație.
 

consemn

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. consigne)

1. totalitatea îndatoririlor specifice personalului unei gărzi militare; (p. ext.) ordin, dispoziție.
2. interzicere temporară a ieșirii militarilor din cazarmă (navă, domiciliu).
 

domicilia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. domicilier)

1. a locui, a-și avea domiciliul undeva.
2. a indica, a preciza localitatea unde trebuie plătit la scadență un efect de comerț.
 

domiciliar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. domiciliaire)

1. referitor la domiciliu.
2. care se face la domiciliul cuiva.
3. (prin ext.) care privește locul de reședință.
 

factaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. factage)

1. distribuire la domiciliul destinatarului a trimiterilor poștale.
2. plata acestui transport.
 

furnizor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. fournisseur)

1. unitate, persoană care furnizează, aprovizionează ceva.
2. cel care oferă un serviciu, o marfă sau mijloace de subzistență.
3. (prin ext.) persoană care livrează la domiciliu.