Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. codominante, lat. codominans)
1. (biol.) cu două sau mai multe specii dominante în asociaţia vegetală.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (contra- + dominantă)
1. (muzică) termen pentru dominanta dominantei, adică al doilea grad al unei chei; supradominantă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. quadruplex)
1. sistem de transmisie telegrafică ce asigură transmiterea simultană a patru mesaje diferite.
2. (biol.) organism poliploid care are pe un locus patru gene dominante.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. duplex, /5/ amer. duplex)
1. sistem de telegrafie în care pe aceeaşi linie se pot face în acelaşi moment mai multe transmisiuni.
2. maşină de imprimat cu role, care imprimă în mai multe culori pe ambele feţe ale unei ţesături.
3. hârtie, carton din două straturi de pastă lipite prin presare.
4. (poligr.) procedeu de reproducere în două culori a ilustraţiilor monocrome în semitonuri.
5. procedeu ~ = procedeu complex pentru elaborarea oţelurilor superioare, prin combinarea a două procedee siderurgice.
6. apartament (de lux) pe două nivele.
7. parbriz lamelar din două plăci de sticlă specială, unite la cald sub presiune, după ce s-a introdus între ele o folie pe polivinil.
8. (biol.) organism care are două gene dominante pentru acelaşi caracter.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. épistatique)
2. genă ~ă = genă, dintr-o pereche de alele, care împiedică manifestarea unei gene dominante dintr-o altă pereche de alele.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. gospel)
1. gen de muzică creștină cu dominanțe vocale care variază în funcție de cultură și utilizarea puternică a armoniei cu versurile creștine; muzică religioasă a negrilor înrudită cu bluesul şi jazul.