dominanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dominance)

1. caracter, element dominant într-un ansamblu; preponderență.
2. (biol.) capacitate a unei gene de a se manifesta fenotipic.

dominanță

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT dominantio
2. FR dominance
3. EN dominancy
4. DE Dominanz; Vorherrschaft
5. RU доминaнтность; домнировaние
6. HU domináncia, borítás

dominantă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dominante)

1. (muzică) treapta a cincea a oricărei game diatonice (de exemplu, nota sol este dominanta gamelor do major și do minor).

antidominantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anti- + dominantă)

1. valoare care corespunde frecvenței minime într-o repartiție statistică.

codominanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. codominance)

1. manifestare fenotipică diferită a două gene alelice situate în loci omologi.

contradominantă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (contra- + dominantă)

1. (muzică) termen pentru dominanta dominantei, adică al doilea grad al unei chei; supradominantă.

predominanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. prédominance)

1. caracter predominant; calitatea a ceea ce predomină; superioritate, predominare, predominație.
2. (var.) (reg.) predominență.

subdominantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sous-dominante)

1. (muz.) treapta a patra a modurilor major și minor; acord construit pe această treaptă.

supradominantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după it. sopraddominante)

1. (muz.) treapta a șasea a modurilor major și minor; acord pe această treaptă; contradominantă.

afectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affectif, lat. affectivus)

1. care se referă la sentimente, emoții, la afect.
2. care provoacă o reacție organică conștientă.
3. caracterizat de predominanța emoțiilor și sentimentelor.
4. care dovedește afecțiune; sensibil, sentimental.

burghezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. borghesia, după fr. bourgeoisie)

1. (în feudalism) populația orașelor; târgoveții, orășenii.
2. clasă socială dominantă în orânduirea capitalistă, proprietară a principalelor mijloace de producție.
3. mica ~ = categorie socială intermediară reprezentând micii producători de mărfuri și micii comercianți de la orașe și sate.

cantus 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cantus)

1. melodie liniară, simplă, pentru voce sau instrument, predominantă în expresia unei compoziții muzicale.

caracteristic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caractéristique)

1. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva.
2. s. f. însușire tipică predominantă, proprie unei ființe, unui lucru, fenomen etc.
3. partea întreagă a unui logaritm.
4. curbă reprezentând variația unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcție de un anumit parametru.
5. mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcționare a unui sistem tehnic.
6. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic.

contradominantă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (contra- + dominantă)

1. (muzică) termen pentru dominanta dominantei, adică al doilea grad al unei chei; supradominantă.

dictatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dictature, lat. dictatura)

1. (în Roma antică) demnitatea de dictator; timpul cât acesta exercita puterea.
2. formă de guvernare în care puterea supremă aparține unui dictator.
3. conducere a socității exercitată de o clasă socială dominantă.
4. (fig.) putere absolută, fără control; purtare despotică, tiranică.