Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. dominatus)
1. regim monarhic totalitar al Imperiului Roman de după Diocleţian, moştenit şi de Imperiul Bizantin.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. domination, lat. dominatio)
1. dominare, stăpânire; autoritate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dominateur, lat. dominator)
1. care iubește să domine; care dezvăluie un caracter autoritar și care caută să-i domine pe ceilalți; dominant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anti-impérialisme)
1. mişcare socială împotriva politicii imperialiste de forţă şi dictat, a tuturor formelor de exploatare şi dominaţie a popoarelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. attaquable)
2. care poate fi dominat; care are un punct slab; vulnerabil.
3. la care se poate face opoziție; cu valoare intelectuală și morală discutabilă.
4. care poate fi atacat în justiție.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. bancocrate)
1. adept al bancocrației.
2. susținător al dominației exercitate asupra vieții publice de către bănci.
3. bancher puternic; capitalist care se bazează pe bănci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. byronisme)
1. imitaţie a poeziei lui Byron, caracterizată printr-o atitudine de revoltă individuală şi anarhică, impetuoasă, dominată de pasiuni tumultuoase, dar sinceră şi cinstită.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)
1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cléricalisme)
1. curent politic care consideră legitimă extinderea influenţei şi dominaţiei bisericii asupra vieţii sociale, politice şi culturale.