Rezultate secundare (Doric;):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dorique, lat. doricus, gr. dorikos)
1. ordin ~ = ordin arhitectonic în Grecia antică, caracterizat prin robusteţe şi sobrietate, prin coloane fără bază, cu friza decorată cu triglife şi metope.
2. (despre elemente arhitecturale, clădiri) în stil doric.
3. (muz.) mod ~ = mod melodic a cărui scară muzicală se deosebeşte de cea a modului minor natural prin faptul că treapta a 4-a urcată, în loc să formeze cu tonica o sextă mică, formează o sextă mare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. doricismo, după fr. dorisme)
1. particularitate a literaturii greceşti dorice, a dialectului doric; dorism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. campane, lat., it. campana, clopot)
1. capitel al unei coloane corintice sau dorice.
2. construcţie de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul; ecluză (2) cu aer comprimat.
3. (muz.; pl.) instrument de percuţie din metal, în formă de cupă răsturnată, pusă în vibraţie prin lovirea cu un ciocan de lemn; clopote.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dorique, lat. doricus, gr. dorikos)
1. ordin ~ = ordin arhitectonic în Grecia antică, caracterizat prin robusteţe şi sobrietate, prin coloane fără bază, cu friza decorată cu triglife şi metope.
2. (despre elemente arhitecturale, clădiri) în stil doric.
3. (muz.) mod ~ = mod melodic a cărui scară muzicală se deosebeşte de cea a modului minor natural prin faptul că treapta a 4-a urcată, în loc să formeze cu tonica o sextă mică, formează o sextă mare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. doricismo, după fr. dorisme)
1. particularitate a literaturii greceşti dorice, a dialectului doric; dorism.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. dorisme)
1. cuvânt, expresie proprie a dialectului doric; doricism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. échine)
1. urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale.
2. mulură convexă în sfert de cerc, situată imediat sub abaca unui capitel doric.
3. ornament al capitelului coloanei ionice; ovă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. goutte, lat. gutta)
1. (farm.) picătură de lichid care se scurge dintr-un flacon.
2. ornament al antablamentului ordinului doric având această formă.