Rezultate principale (Dota):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. doter, lat. dotare)
1. a utila (o instituţie, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfăşurării activităţii.
2. (fig.) a înzestra cu calităţi intelectuale sau sufleteşti.
3. a da dotă unei fete la căsătoria ei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dot)
1. bunurile aduse de o femeie în căsătorie; zestrea unei fete de măritat.
Rezultate secundare (Dota):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anecdote, gr. anekdota)
1. fapt puţin cunoscut din viaţa particulară a unei personalităţi.
2. scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un sfârşit deosebit, neaşteptat.
Parte de vorbire: I. vb. refl., II. vb. tr.
Origine: (auto- + dota)
1. I. a-și achiziționa din resurse proprii bunuri personale.
2. II. a utila cu mijloace proprii; a autoutila.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dotal, lat. dotalis)
1. referitor la dotă; prin care se constituie o dotă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (dota)
1. înzestrat cu calităţi deosebite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dotation, lat. dotatio)
1. capacitate înnăscută care face posibile performanţe; dotare (2).
2. mijloace materiale puse la dispoziţia cuiva prin dotare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anecdotique)
1. adj. cu caracter de anecdotă.
2. s. f. schema desfăşurării epice a unei povestiri, a unui film etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. armement, lat. armamentum)
1. totalitatea mijloacelor tehnice de luptă din dotarea unei unităţi militare, a unei nave, ţări etc.
2. tot ce există la bordul unei nave gata de plecare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (autodota)
1. acțiunea de a se autodota și rezultatul ei.
2. achiziționare din resurse proprii a unor bunuri personale; autodotat.
3. utilare din resurse proprii; autoutilare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (auto- + rulotă)
1. tip de vehicul de agrement, o structură autopropulsată care conține dotările unei locuințe; rulotă autopropulsată.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- +utila)
1. refl. (despre întreprinderi, instituţii) a se utila cu mijloace proprii; a se autodota.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aviation)
1. zbor cu ajutorul avioanelor.
2. disciplină care studiază tehnica şi zborul vehiculelor aeriene mai grele decât aerul.
3. personalul şi mijloacele de zbor ale unei ţări, ale unei societăţi comerciale etc.
4. forţă aeriană înglobând personalul şi avioanele militare ale unei armate.
5. ~ sanitară = formaţie sanitară dotată cu avioane pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.