dreaptă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. directus)

1. linie care reprezintă distanța cea mai scurtă dintre două puncte.
2. art. parte a corpului unei ființe, a unui obiect, a unei construcții etc. care se află în partea sau în direcția mâinii drepte a unei persoane așezate cu fața în același sens cu obiectul, construcția etc. respectivă.
3. art. parte a unui curs de apă sau a unui mal al acestuia care se află în zona sau în direcția mâinii drepte a unei persoane așezate cu fața în sensul de curgere a apei respective.
4. (și adj.) (literă) care are tăietura verticală.
5. art. mâna dreaptă.
6. art. (în religia creștină) mâna lui Dumnezeu considerată ca putere sfântă.
7. art. (fig; în viața politică) grupare politică adeptă și susținătoare a menținerii ordinii sociale și politice tradiționale.

semidreaptă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. demidroite)

1. (geom.) porțiune dintr-o dreaptă mărginită la un singur capăt.

acropetal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. akropetal, lat. acropetalis)

1. (bot.) care se îndreaptă spre vârf (nervație).
2. cu dezvoltarea progresivă a primelor frunze sau flori de la bază spre vârf.
3. cu petala ascuțită.

aldin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. aldino)

1. adj., s. f. (caracter de literă tipografică) cu floarea dreaptă, dar cu conturul mai plin; gras.
2. s. n. text imprimat cu asemenea caractere.

alinia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. aligner)

1. tr., refl. a (se) așeza în linie dreaptă.
2. tr. a îndrepta traseul unei străzi.
3. refl. (despre țări) a se asocia într-o grupare pe baza unui tratat.

aliniament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. alignement)

1. linie dreaptă de teren determinată pe puncte caracteristice.
2. porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive.

anafază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anaphase)

1. a treia fază a mitozei, în care cromatidele se îndreaptă, fiecare din polii celulei.

anfiladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enfilade)

1. dispunere pe aceeași dreaptă a unor elemente arhitectonice de același fel.
2. (mil.) tragere de ~ = tragere în ținte înșirate perpendicular sau oblic față de frontul de tragere.