Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dualité, lat. dualitas)
1. coexistenţa a două principii diferite; ansamblu format din două elemente diferite; dualism (2).
2. (log.) raport de opoziţie între două funcţii logice, cea de-a doua prin negarea simultană a valorii celei dintâi şi a argumentelor ei.
3. ~a puterii = regim politic caracterizat prin existenţa concomitentă a două puteri politice în stat, fiecare exprimând interese de clasă opuse.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (gradual + -itate)
1. calitatea de a fi gradual sau de a se realiza prin etape graduale; caracter gradual.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. individualité)
1. ansamblul particularităţilor specifice unui individ, prin care acesta se distinge de ceilalţi indivizi.
2. ansamblul particularităţilor unui obiect, fenomen. etc.
3. persoană deosebit de înzestrată, de talentată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)
1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.
2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acţiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăşte din conflictul creat între caracterele personajelor.
3. personalitate morală caracterizată prin voinţă fermă, corectitudine şi consecvenţă, integritate etc.
4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.
5. particularitate de structură, formă, substanţă sau funcţie a unui organism.
6. caracteristică a unui lucru, fenomen.
7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de acelaşi corp şi aceeaşi familie.
8. (inform.) literă, cifră, semn particular.
9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare acelaşi loc ca şi înainte de aceasta.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (dez- + individualiza)
1. a face să-şi piardă individualitatea; a depersonaliza.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dual, lat. dualis)
1. adj. care prezintă dualitate; dublu.
2. (despre două noţiuni matematice) de aceeaşi natură, obţinute una din cealaltă prin acelaşi procedeu.
3. s. n. număr gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de sg. şi pl., prin care se arată că este vorba de două exemplare din aceeaşi specie sau de o pereche de obiecte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dualisme)
2. concepţie filozofică potrivit căreia la baza existenţei stau două principii opuse şi ireductibile: materia şi spiritul, corpul şi sufletul, binele şi răul etc.
3. (psih.) teorie potrivit căreia între fizic şi psihic nu există raporturi de interdependenţă, cu o natură şi funcţii distincte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. marionnette)
1. păpuşă manevrată cu sfori, care interpretează diferite roluri pe o scenă specială.
2. (fig.) executant servil, lipsit de individualitate.
3. (mar.) scripete vertical turnant, la piciorul catargului, servind la ghidarea manevrelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. personnalité, germ. Personalität)
1. ceea ce caracterizează o persoană, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate.
2. individul uman sub raportul dezvoltării depline și al valorificării sociale a însușirilor persoanei.
3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi și obligații.
4. ~ juridică = calitatea de a fi persoană juridică.
5. om de seamă, important, persoană cu calități și merite deosebite într-un domeniu de activitate.
6. ~ istorică (sau politică) = conducător a cărui activitate exercită o influență puternică asupra desfășurării evenimentelor istorice; cultul ~ății = tendința de a acorda unei personalități calități de infailibilitate, un rol exagerat și exclusiv în făurirea istoriei.