Dictionar

Rezultate principale (Dublă):

Dubla

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. doubler)

1. tr., refl. a (se) face de două ori mai mare; a (se) îndoi.

2. tr. a face o lucrare similară cu alta existentă, sau care serveşte aceluiaşi scop ca şi prima.

3. a căptuşi (o haină, bordajul sau puntea unei nave etc.).

4. a înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deţine într-o distribuţie, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a însoţi.

5. a executa un dublaj (1).

6. (sport) a depăşi cu un tur un concurent.

7. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigaţie.

8. a întări o velă în vederea luptei sau în caz de vreme rea.


Dublă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. double)

1. variantă a fiecărui cadru dintr-un film, care se turnează de mai multe ori, pentru a se obţine efectul artistic urmărit de regizor.

2. minge dublă.

3. (echit.) săritură dublă.

4. (scrimă) dublă lovitură.

5. (la unele jocuri cu zaruri) căderea aceluiaşi număr de puncte la ambele zaruri.


Rezultate secundare (Dublă):

Dedubla

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dédoubler)

1. refl. a se împărţi în două; a avea (simultan sau pe rând) două stări, aspecte, forme sau personalităţi diferite.


Dublaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. doublage)

1. (cinem.) sincronizare a traducerii textului vorbit al unui film cu mişcările şi scenele lui.

2. (mar.) căptuşeală de scânduri sau de tablă aplicată pe punte sau bordaj.

3. întăritură a unei vele.


Alenă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alléne)

1. hidrocarbură aciclică nesaturată, cu dublă legătură în moleculă.


Amfigen, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amphigène)

1. cu origine dublă.

2. (despre organe vegetale) cu creştere la ambele extremităţi.


Aulos

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. aulos)

1. instrument de suflat cu ancie dublă, la grecii antici.


Biarticulat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biarticulé)

1. cu două articulații; având o articulație dublă.


Biclonal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (bi- + engl., fr. clonal)

1. (med.) cu dublă reproducere.


Bicordatură

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. bicordatura)

1. (muz.) gamă dublă executată pe instrumente la care se cântă cu arcuş.