Rezultate principale (Dublă):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. doubler)
1. tr., refl. a (se) face de două ori mai mare; a (se) îndoi.
2. tr. a face o lucrare similară cu alta existentă, sau care serveşte aceluiaşi scop ca şi prima.
3. a căptuşi (o haină, bordajul sau puntea unei nave etc.).
4. a înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deţine într-o distribuţie, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a însoţi.
6. (sport) a depăşi cu un tur un concurent.
7. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigaţie.
8. a întări o velă în vederea luptei sau în caz de vreme rea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. double)
1. variantă a fiecărui cadru dintr-un film, care se turnează de mai multe ori, pentru a se obţine efectul artistic urmărit de regizor.
5. (la unele jocuri cu zaruri) căderea aceluiaşi număr de puncte la ambele zaruri.
Rezultate secundare (Dublă):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dédoubler)
1. refl. a se împărţi în două; a avea (simultan sau pe rând) două stări, aspecte, forme sau personalităţi diferite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. doublage)
1. (cinem.) sincronizare a traducerii textului vorbit al unui film cu mişcările şi scenele lui.
2. (mar.) căptuşeală de scânduri sau de tablă aplicată pe punte sau bordaj.
3. întăritură a unei vele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alléne)
1. hidrocarbură aciclică nesaturată, cu dublă legătură în moleculă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amphigène)
2. (despre organe vegetale) cu creştere la ambele extremităţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. aulos)
1. instrument de suflat cu ancie dublă, la grecii antici.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. biarticulé)
1. cu două articulații; având o articulație dublă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (bi- + engl., fr. clonal)
1. (med.) cu dublă reproducere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. bicordatura)
1. (muz.) gamă dublă executată pe instrumente la care se cântă cu arcuş.