duce

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. duc, lat. dux, -cis)

1. conducător militar de trib la vechii germani.
2. nobil feudal.
3. titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului.
4. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1).

abduce

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abducere)

1. a duce (de undeva); a lua, a apuca altă cale.

aduce

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. adducere)

1. tr. (persoane sau lucruri) a lua ducând cu sine (undeva sau la cineva).
2. a apropia de corp sau de o parte a corpului.
3. a face să capete o anumită direcție sau înclinație.
4. a face să ajungă într-o anumită stare sau situație.
5. a face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza.
6. a înfățișa spre examinare.
7. (expr.) a ~ (pe cineva) la sapă de lemn = a sărăci cu totul pe cineva.
8. (expr.) a ~ jertfă = a jertfi.
9. (expr.) a ~ la cunoștință = a înștiința.
10. (expr.) a ~ mulțumiri = a mulțumi.
11. (expr.) a ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) = a pomeni (despre ceva sau despre cineva).
12. (expr.) a-și ~ aminte = a-și aminti.
13. intr. (precedat de prepoziția cu) a avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna.
14. (precedat de prepoziția a) a emana un miros specific (de obicei, neplăcut).

arhiduce

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archiduc, lat. archidux)

1. titlu purtat de prinții fostei case imperiale a Austriei.

conduce

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. conducere)

1. tr. a îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație.
2. (sport) a fi în fruntea clasamentului.
3. (fig. a dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri.
4. a acompania, a însoți pe cineva.
5. a dirija mișcarea, mersul unui vehicul; a șofa.
6. refl. a se comporta, a se orienta (după).

deduce

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. deducere, după fr. déduire)

1. a raționa printr-o serie de propoziții care decurg riguros unele din altele, mergând de la cauză la efect, de la principiu la consecință, de la general la specific; a face o deducție.
2. (înv.) a scădea o cantitate din alta; a scădea o sumă dintr-un total de plătit.
3. (antonime) a induce, a adiționa.

ducesă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. duchesse)

1. soția unui duce; femeie care stăpânește un ducat (I).

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abduce

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abducere)

1. a duce (de undeva); a lua, a apuca altă cale.

abductor

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. abducteur, lat. abductor)

1. (mușchi) care produce sau permite abducția.
2. I. califică un mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului.
3. II. mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt.

ablațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță din cauza încălzirii sale până la incandescență.

absorbitor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (după fr. absorbeur)

1. adj. absorbant.
2. s.n. organ al unei instalații frigorifice în care se produce absorbția agentului frigorigen.

acarp, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acarpe)

1. (bot.) se spune despre o plantă care nu produce fructe.