Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ductile, lat. ductilis)
1. (despre metale, aliaje) care poate fi tras (trefilat) în fire subţiri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ductilité)
1. proprietate a unor materiale de a fi ductile.
2. raportul dintre deformaţia totală şi deformaţia limită elastică la o secţiune, element structural sau structură.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. ductilis „maleabil”)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ductilomètre)
1. aparat pentru măsurarea ductilităţii unui corp.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aluminium)
1. metal foarte uşor, maleabil şi ductil, bun conducător de căldură şi electricitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. béryllium)
1. metal alb-cenuşiu, ductil, maleabil, foarte dur şi uşor, în unele aliaje uşoare.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. carbonitrurer)
1. a efectua o carbonitrurare (procedeu de cementare care permite oțelului să fie încălzit cu carbon și azot, pentru a-i conferi proprietăți precum duritatea, ductilitatea et cetera).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cérium)
1. metal strălucitor, moale şi ductil, din familia lantanidelor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. cuprum)
1. metal de culoare roşiatică, maleabil, ductil, rezistent, foarte bun conducător de căldură şi electricitate; aramă.
2. (chimie) element chimic cu simbolul Cu și numărul atomic 29.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ductilité)
1. proprietate a unor materiale de a fi ductile.
2. raportul dintre deformaţia totală şi deformaţia limită elastică la o secţiune, element structural sau structură.