Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. duecentista)
1. (om de cultură) din duecento.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. duecento)
1. cultura, literatura şi arta italiană din sec. XIII.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. duel, lat. duellum)
1. luptă cu armele între două persoane, dată în prezenţa unor martori fixaţi dinainte, în vederea lămuririi unui diferend.
2. ~ de artilerie = acţiune în care artileriile părţilor beligerante trag simultan una asupra celeilalte.
3. (fig.) luptă, dispută între două persoane, grupuri, publicaţii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. duellare)
1. intr., refl. a se bate în duel.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (duela)
1. confruntare în duel; duelat, (înv.) duelism.
Parte de vorbire: vb. refl. (învechit)
Origine: (duelgiu)
1. a avea mania de a se duela.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. caballetta)
1. (muz.) încheiere ritmică, plină de dinamism, a unei arii, a unui duet.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cape, it. cappa)
1. pelerină (scurtă) de blană sau de stofă.
2. de ~ şi spadă = (despre un roman sau film) de aventuri, cu multe dueluri şi înfruntări primejdioase.
3. dispozitiv de protecţie împotriva accidentelor la maşini, la ferăstraie etc.
4. poziţie pe care o ia o navă pe un timp neprielnic, cu vânt foarte puternic, care îi permite să suporte mai uşor valurile, vântul, furtuna.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. duecentista)
1. (om de cultură) din duecento.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. duellare)
1. intr., refl. a se bate în duel.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. duelliste)
1. persoană care se bate într-un duel, care caută oportunități de a lupta într-un duel; (înv.) duelător.
2. (prin restricție) profesor de scrimă.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. duettiste)
1. persoană care interpretează sau cântă în duet.