lemn-dulce
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (cf. germ. Süßholz (= lemn dulce); it. radice dolce (= rădăcină dulce))
Etimologie: (cf. germ. Süßholz (= lemn dulce); it. radice dolce (= rădăcină dulce))
1. plantă erbacee cu flori albe sau albastre, a cărei rădăcină e întrebuințată la prepararea unor medicamente (Glycyrrhiza echinata); (reg.) plutitoare-dulce.
2. plantă erbacee, perenă, comună în sudul Europei și în Orient, ale cărei rădăcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor și a băuturilor (Glycyrrhiza glabra); răculeț.