Dictionar

dulie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. douille)

1. piesă goală și cilindrică, care servește la atașarea unei baionete la țeava puștii, a unui bec la instalația electrică etc.
2. piesă în care se fixează sau se înșurubează soclul unui bec; fasung.
 

-DUL(Ă), -DULIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -dule, -dulie, cf. gr. doulos, douleia)

1. „sclav, sclavie”.
 

-DULIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. douleia „robie, sclavie”)

1. „robie, servitute”.
 

iconodulie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. iconodulie)

1. cult exagerat și superstițios al imaginilor sacre.
 

fasung

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Fassung)

1. piesă în care se înșurubează becul electric, asigurându-i astfel contactul cu circuitul electric; dulie.
 

soclu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. socle)

1. partea de jos a unei clădiri, a unui grilaj etc.
2. suport, postament care susține o coloană, o statuie etc.
3. ~ continental = zonă a uscatului afundată cu pantă lină sub apele mării până la adâncimea de circa 200 m.
4. partea metalică a unui bec electric, care se fixează în dulie.
 

mândrire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (mândri)

1. faptul de a se mândri cu ceva sau cu cineva; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare.
2. (neobișnuit) sentiment de mulțumire, de satisfacție; mândrie.