dună

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dune)

1. îngrămădire de nisip în formă de coame paralele, în regiunile nisipoase sub acțiunea vântului.

dună

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT duna
2. FR dune
3. EN dune
4. DE Düne
5. RU дюнa
6. HU homokbucka, dűne

arierdună

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrière-dune)

1. dună situată în partea dinspre uscat a unui complex de dune litorale.

avandună

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avant-dune)

1. dună litorală paralelă cu țărmul, pe partea dinspre mare a acestuia.

dunaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. dunnage)

1. bucăți de lemn sau de alte materiale folosite pentru protecția mărfurilor din magaziile unei nave; fardaj.

adamism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adamisme)

1. doctrină a unor eretici din primele secole ale creștinismului, care apăreau goi în adunări; doctrina adamiților.
2. orientare în cadrul akmeismului, care manifesta preferința pentru elementul biologic primitiv.

adamit, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adamite)

1. membru al unei secte care pretinde că găsește inocența lui Adam dinaintea păcatului și care, pretinzând că imită nuditatea lui Adam, respinge utilizarea îmbrăcămintei în adunări; eretic, adept al adamismului.

adiator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. addiateur)

1. aparat pentru efectuarea operațiilor de adunare și scădere.

aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

adiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. addition, lat. additio)

1. adăugare.
2. (chim.) reacție de ~ = reacție prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă nesaturată.
3. (mat.) adunare.

adiționa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. additionner)

1. a face o adunare, a face suma unei operații; a aduna.
2. a reuni mai multe cantități pentru a determina valoarea totală.
3. a adăuga un element la altul.
4. (antonime) a scădea, a reduce.