Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. conducere)
1. tr. a îndruma un grup de oameni, o instituţie, o organizaţie.
2. (sport) a fi în fruntea clasamentului.
3. (fig. a dirija o discuţie; a călăuzi, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri.
4. a acompania, a însoţi pe cineva.
5. a dirija mişcarea, mersul unui vehicul; a şofa.
6. refl. a se comporta, a se orienta (după).
Parte de vorbire: s.
Origine: (înv. „dreptate” < drept + suf. -ătate)
1. principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine.
2. cu (sau după) ~ = după lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil.
3. pe bună ~ = pe drept cuvânt, în mod întemeiat.
4. a face cuiva ~ = a repara o nedreptate săvârșită cuiva; a recunoaște dreptul cuiva într-o chestiune oarecare.
5. a avea ~ = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face.
6. a da (cuiva) ~ = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just.