Dictionar

durabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. durable, lat. durabilis)

1. care ține mult timp; trainic, rezistent.
 

durabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. durabilité, lat. durabilitas)

1. calitatea a ceea ce este durabil; trăinicie.
2. perioadă de timp cât poate fi utilizat un sistem tehnic.
 

abreacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.
 

consfinți

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. consacrer)

1. a da un caracter durabil; a consacra, a confirma.
 

consolida

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consolider, lat. consolidare)

1. tr., refl. a face, a deveni tare, solid, durabil; a (se) întări, a (se) închega.
2. tr. a mări capacitatea de rezistență a unui sistem tehnic.
 

duglas

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. douglas)

1. brad înalt, cu lemnul galben-roz până la brun-roșcat, durabil și ușor de prelucrat.
 

dura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. durer, lat. durare)

1. a ține, a se desfășura un anumit timp.
2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil.
 

durabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. durabilité, lat. durabilitas)

1. calitatea a ceea ce este durabil; trăinicie.
2. perioadă de timp cât poate fi utilizat un sistem tehnic.