duș

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. douche, rus. duş)

1. tub (dintr-o instalație de baie) prevăzut cu o pâlnie din care țâșnește apa prin niște găuri mici.
2. țâșnitură, stropitură de apă de la un duș; (p. ext.) spălare prin acest mijloc.
3. (fig. vorbă, veste neplăcută, venită pe neașteptate.

cadus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. cadus, gr. kados)

1. vas mare pentru conservarea vinului, a untdelemnului etc. la greci și la romani.

dușare

Parte de vorbire:  s.f. (familiar)  
Etimologie: (dușa)

1. spălare cu dușul; duș, dușat.

dusină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. doucine)

1. mulură cu dublă curbură, concavă la partea de sus și convexă la bază, la cornișe și socluri.

dusisaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. doucissage)

1. lustruire prin frecare, prin șlefuire a oglinzilor, a metalelor.

dușmănește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (dușman + -ește)

1. în mod dușmănos; neprietenește, (înv.) vrăjmășește.
2. (antonim) prietenește.

funduș

Parte de vorbire:  s.n. inv. (reg.)  
Etimologie: (fund + uș)

1. fundament, început, origine.
2. (expr.) din ~ = din moși-strămoși.

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

abces

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abcès, lat. abscessus)

1. (med.) colectare de puroi într-un țesut sau organ.
2. (med.) colecție circumscrisă de puroi apărută în urma dezintegrării țesuturilor (necroză tisulară) sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari.
3. ~ cald (sau acut) = ~ însoțit de durere cu caracter pulsatil și febră.
4. ~ rece = ~ cu evoluție îndelungată, caracterizat de absența inflamației.
5. ~ urinos = ~ produs prin infiltrația urinei în țesutul celular.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

abioză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiose)

1. stare a unui corp abiotic; stare lipsită de viață.
2. conservare a produselor alimentare prin distrugerea microorganismelor.

abluțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablution, lat. ablutio)

1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale și la catolici, pentru purificare.
2. purificare religioasă.
3. (fam.) îmbăiere prin duș.
4. eroziune exercitată de curenții marini de adâncime.

abnegație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnégation, lat. abnegatio)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.