Dictionar

Rezultate secundare (Echilibrat.):

Echilibrat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (echilibra)

1. în stare de echilibru.

2. (despre valori, preţuri, bugete) just proporţionat.

3. (fig.; despre oameni) cumpănit, ponderat.


Echilibrație

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. équilibration)

1. (med.) mulțimea de mijloace care permit unui organism viu să-și găsească sau să-și mențină echilibrul fizic și fiziologic.


Echilibrator

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (echilibra + -tor)

1. muncitor în echilibrarea rotoarelor, statoarelor, maşinilor electrice, care aduce la aceeaşi turaţie, respectiv frecvenţă, toate părţile componente ale unui dispozitiv supus rotaţiei; (rar) echilibror.


Echilibrator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (echilibra + -tor)

1. care stabilește sau menține echilibrul.


Apolinic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. apollinisch)

1. referitor la zeul Apolo; apolinar.

2. luminos, senin, echilibrat.

3. (la Nietzsche) spirit meditativ, caracterizat prin echilibru, armonie, măsură, claritate în gândire.


Armonios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. harmonieux, it. armonioso)

1. plin de armonie; plăcut.

2. (muzică) care are armonie, care produce sunete plăcute, melodioase.

3. (arte plastice) care are, care produce armonie grație culorilor, proporțiilor etc.

4. (fig.) care formează un întreg echilibrat, omogen.

5. (antonim) inarmonios, nearmonios.


Clasicism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.

2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.

3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.


Dezarticulat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (dezarticula)

1. (despre membre, oase) scos din articulaţie.

2. (fig.) cu mişcări necoordonate; dezechilibrat.

3. (despre sunete, cuvinte) rău articulat, neclar.


Dezaxat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (dezaxa)

1. deplasat de pe axă.

2. dezechilibrat; iresponsabil, tulburat mintal.


Doza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. doser)

1. a stabili proporţiile dintre constituenţii unui amestec; a distribui într-un anumit fel elementele unui tot.

2. (fig.) a folosi ceva în proporţii judicioase, echilibrate.