Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. contrepoids)
1. greutate folosită pentru a contrabalansa, pentru a echilibra o sarcină; greutate sau forță care echilibrează o altă greutate sau forță.
2. balansier folosit de acrobați la mersul pe frânghie.
3. (fig.) ceea ce echilibrează sau neutralizează o forță.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. contrepoinds)
1. ceea ce echilibrează sau neutra-lizează o acţiune, o forţă etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. équigravitation)
1. proprietate a unei anumite regiuni din spaţiul cosmic în care forţele gravitaţionale ale corpurilor cereşti se echilibrează.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. équilibre, lat. aequilibrium)
1. stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare sau de repaus.
2. (biol.) însușire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreînnoi.
3. ~ ecologic = stare a unui mediu natural în care compoziția faunei și a florei rămâne aproape constantă.
4. proporție, raport just între lucruri opuse.
5. ~ de forțe = situație în care mai multe puteri, de tărie aproximativ egală, se echilibrează ca influență și dominație în lume; ~ bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile.
6. (psih.) senzație de ~ = senzație care reflectă poziția și mișcările corpului în spațiu.
7. (fig.) stare de liniște, de armonie, de stabilitate sufletească.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pinacle, lat. pinnaculum)
1. partea cea mai înaltă a unui edificiu.
2. coronamentul unui contrafort.
3. element de construcţie, piramidală sau conică alungită, care echilibrează unele piese în consolă.
4. formă înălţată dintr-o rocă dură, cu marginile abrupte.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. équilibrant)
1. care echilibrează; care (re)stabilește echilibrul.