Dictionar

echipat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (echipa)

1. înzestrat cu cele necesare în vederea unei acțiuni, expediții etc.
2. dotat, prevăzut cu echipamentul necesar.
3. pregătit pentru o acțiune.
4. (prin general.) îmbrăcat.
5. (antonim) dezechipat.
 

autopompă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autopompe)

1. autocisternă cu o pompă acționată de un motor.
2. mașină de pompieri echipată cu pompă și eventual o rezervă de apă.
 

autoșeniletă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (autoşenilă + -etă)

1. autocamion echipat cu roți directoare în față și cu șenile propulsoare în spate.
 

bac 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bac)

1. platformă plutitoare care servește la transportul de oameni, animale și vehicule peste un curs de apă.
2. cuvetă, bazin.
3. avion echipat pentru transportul automobilelor și al pasagerilor lor.
4. recipient de sticlă, metal sau ebonită, pentru depunerea unui lichid.
5. parapet amenajat pentru cultura plantelor pe un substrat.
 

basculant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. basculant)

1. adj. care basculează.
2. adj., s. f. (autocamion) echipat cu o benă basculantă.
 

cabină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cabine)

1. încăpere mică amenajată într-o clădire, pe un vehicul, la bordul unei (aero)nave etc.
2. ~ telefonică = cabină amenajată și echipată cu un post telefonic; ~ spațială = compartiment etanșeizat al unei nave spațiale în care stau astronauții în timpul zborului.
 

carabinieră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Karabinier /haken/)

1. cârlig echipat cu un arc de blocare, care se închide automat, servind ca sistem de atașare rapidă pentru suspendare, agățare; carabină.