Dictionar

echivoc, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. équivoque, lat. aequivocus)

1. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz.
2. cu două sau mai multe înțelesuri.
3. (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect.
4. s.n. cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan.
5. ambiguitate.
6. (telec.) măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informație care rămâne netransmisă.
 

echivoca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. équivoquer)

1. a produce un echivoc, a folosi cuvinte echivoce; a vorbi în doi peri.
 

echivocitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. equivocità)

1. caracter, stare echivocă; ambiguitate.
 

ambiguiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (ambiguu + -iza, cf. fr. ambiguïser)

1. a da un caracter ambiguu; a echivoca.
2. (antonim) a dezambiguiza.
 

ambiguu, -uă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. ambiguus, fr. ambigu)

1. cu mai multe înțelesuri; echivoc, confuz, neclar.
 

amfibolie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amphibolie)

1. construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; contradicție într-un concept; ambiguitate.
 

amfibologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amphibologique)

1. care include o amfibologie, un dublu sens; ambiguu; obscur.
2. (antonime) inechivoc, neechivoc, univoc.
 

amfibologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphibologie, lat. amphibologia)

1. construcție defectuoasă care face ca o frază să aibă un sens dublu, echivoc.
 

calambur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calembour)

1. joc de cuvinte întemeiat pe echivoc sau pe asemănarea formală a unor termeni deosebiți ca sens; parahreză.
2. problemă enigmistică bazată pe echivoc.