Rezultate secundare (Echivoc,):
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. équivoque, lat. aequivocus)
1. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz.
2. cu două sau mai multe înţelesuri.
3. (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect.
4. s.n. cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan.
5. ambiguitate.
6. (telec.) măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informație care rămâne netransmisă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. équivoquer)
1. a produce un echivoc, a folosi cuvinte echivoce; a vorbi în doi peri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. equivocità)
1. caracter, stare echivocă; ambiguitate.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (ambiguu + -iza, cf. fr. ambiguïser)
1. a da un caracter ambiguu; a echivoca.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. ambiguus, fr. ambigu)
1. cu mai multe înţelesuri; echivoc, confuz, neclar.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. amphibolie)
1. construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; contradicție într-un concept; ambiguitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amphibologique)
1. care include o amfibologie, un dublu sens; ambiguu; obscur.
2. (antonime) inechivoc, neechivoc, univoc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphibologie, lat. amphibologia)
1. construcţie defectuoasă care face ca o frază să aibă un sens dublu, echivoc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calembour)
1. joc de cuvinte întemeiat pe echivoc sau pe asemănarea formală a unor termeni deosebiţi ca sens; parahreză.
2. problemă enigmistică bazată pe echivoc.