Rezultate principale (Ecluză.):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. écluser)
1. tr. a bara apa cu o ecluză.
2. intr. (despre nave) a trece printr-o ecluză.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. écluse)
1. construcție hidrotehnică amplasată pe o cale navigabilă, care permite trecerea navelor de la un nivel al apei la altul; stăvilar.
2. cameră metalică etanșă, presurizată, la partea superioară a unui cheson, destinată intrării și ieșirii personalului sau materialelor; campană.
3. cameră care permite ieșirea echipajului dintr-un submarin, sub apă, fără inundarea acestuia.
4. compartiment special, cu etanșeizare comandată, al unei nave spațiale, destinat ieșirii cosmonauților în spațiul cosmic.
Rezultate secundare (Ecluză.):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. busqué)
1. care prezintă o curbură convexă; încovoiat, îndoit.
3. porți ~e = porți de ecluză care se închid formând un unghi opus curentului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. campane, lat., it. campana, clopot)
1. capitel al unei coloane corintice sau dorice.
2. construcţie de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul; ecluză (2) cu aer comprimat.
3. (muz.; pl.) instrument de percuţie din metal, în formă de cupă răsturnată, pusă în vibraţie prin lovirea cu un ciocan de lemn; clopote.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. écluser)
1. tr. a bara apa cu o ecluză.
2. intr. (despre nave) a trece printr-o ecluză.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. éclusier)
2. II. muncitor care manevrează ecluzele; ecluzist.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (ecluză + -ist)
1. muncitor la ecluză; ecluzier.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chardonnet)
2. marginea din aval a nişei unei porţi de ecluză.