Dictionar

ecosistem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écosystème)

1. complex unitar din biocenoză și mediul fizic înconjurător; biogeocenoză.
2. ~ uman = sistem format din populația umană și habitatul său, integrat în biosferă.
 

agroecosistem

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (agro- + ecosistem, cf. fr. agroécosystème)

1. ecosistem modificat de om pentru a exploata o parte din materia organică pe care o produce, în general în scopuri alimentare; ecosistem agricol.
 

agrobiocenoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agrobiocénose)

1. biocenoza organismelor din biotopul agricol; biogeocenoză creată de om (ecosistem artificial) în scopuri agricole, care depinde în primul rând de activitatea umană (fertilizare, lucrare mecanică a solului, irigare, tratare cu substanțe chimice toxice et cetera); agrocenoză.
 

agroecosistem

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (agro- + ecosistem, cf. fr. agroécosystème)

1. ecosistem modificat de om pentru a exploata o parte din materia organică pe care o produce, în general în scopuri alimentare; ecosistem agricol.
 

antropobiocenoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropobiocénose)

1. biocenoză componentă a ecosistemelor umane.
 

avifaună

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avifaune)

1. totalitatea speciilor de păsări dintr-o regiune dată; grup compus din păsări, din aceeași specie sau din specii diferite, care împart același ecosistem.
 

biodiversitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. biodiversité)

1. (biologie) diversitatea organismelor vii, care se evaluează luând în considerare diversitatea speciilor, cea a genelor din cadrul fiecărei specii, precum și organizarea și distribuția ecosistemelor; diversitate din punctul de vedere al elementelor biologice; diversitate biologică.
 

biogeocenoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. biogéocénose)

1. (biol.) complex natural în cadrul căruia biocenoza și biotopul se condiționează reciproc; biocenoză omogenă evoluând într-un mediu omogen; ecosistem.