Dictionar

antropobiocenoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropobiocénose)

1. biocenoză componentă a ecosistemelor umane.
 

biodiversitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. biodiversité)

1. (biologie) diversitatea organismelor vii, care se evaluează luând în considerare diversitatea speciilor, cea a genelor din cadrul fiecărei specii, precum și organizarea și distribuția ecosistemelor; diversitate din punctul de vedere al elementelor biologice; diversitate biologică.
 

biom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Biom)

1. comunitate ecologică formată din mai multe ecosisteme similare.
 

homeostazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. homéostasie)

1. proprietate a organismelor vii de a-și menține constantele fiziologice în condiții diferite de mediu.
2. (genet.) menținere constantă a genomului într-o populație.
3. tendință a sistemelor autoreglabile de a-și menține constante anumite stări sau coordonate de definiție; homeostază.
4. echilibru natural, biologic și ecologic, în biosferă și ecosisteme.
5. echilibru al mediului interior al individului.
 

litoral, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. littoral, lat. littoralis)

1. s. n. regiune situată de-a lungul țărmului mării.
2. adj. care aparține țărmului mării.
3. zonă ~ă = a) păturile de apă apropiate de țărm care acoperă platforma de prelungire a uscatului sub apele marine; b) totalitatea ecosistemelor existente până la 200 m adâncime.
4. (despre plante) care crește pe țărmul mărilor sau lacurilor.
 

neoecologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néoécologie)

1. ramură a ecologiei care studiază ecosistemele recente.