Dictionar

Rezultate secundare (Efectiv.):

Efectiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. effectif, lat. effectivus)

1. adj. care are efect; real, adevărat.

2. s. n. număr de indivizi care alcătuiesc o colectivitate.

3. adv. adevărat, real, de fapt.


Efectivism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. effectivisme)

1. concepție proprie unui grup de matematicieni francezi, precursori ai intuiționismului, care susțin că, pentru a fi eficiente, valabile, obiectele matematice nu trebuie definite doar prin axiome, prin caracteristicile lor abstracte, ci definiția lor trebuie indice etapele prin care se ajunge la ele.


Efectivitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. effectivité)

1. capacitate a unui sistem de a produce un efect specific.

2. caracterul a ceea ce este efectiv, a ceea ce intră în vigoare (ex. efectivitate scăzută a procesului).

3. (logică) calitatea efectivă a raționamentului.

4. concretețe, eficacitate.


Efectiviza

Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. effectiviser)

1. a da un caracter efectiv (ex. a efectiviza asigurarea pentru pensionari).


Efectivizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. efectiv)

1. activitate în urma căreia ceva ajunge aibă un efect dorit, corespunzător scopului urmărit, unor cerințe, unei situații etc.


Inefectiv

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ineffectif)

1. care nu produce niciun efect, care nu se traduce printr-un act; neefectiv.

2. (anton.) efectiv.


Activ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acţiune; harnic, dinamic.

2. (biol.) aflat în stare de completă funcţionare.

3. membru ~ = membru al unei organizaţii, instituţii, având obligaţii şi bucurându-se de drepturi depline.

4. (mil.) în activitate.

5. (despre corpuri, substanţe) care intră uşor în reacţie.

6. (despre diateza verbală) care arată subiectul săvârşeşte acţiunea.

7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.

8. (despre operaţii, conturi, bilanţuri) care se soldează cu un profit.

9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituţii etc.; parte a bilanţului în care sunt înscrise aceste mijloace.

10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.

11. adv. în mod activ.


Cadru

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cadre, (II) rus. kadri)

1. structură de rezistenţă din bare de lemn, metal, beton armat etc., legate rigid; suport pentru diferite aparate.

2. ramă.

3. aparat de gimanstică pentru mişcări de mlădiere.

4. pervaz.

5. (fig.) mediu, ambianţă.

6. (fig.) limitele în care se desfăşoară o activitate, o acţiune.

7. element al unei mărci poştale, detaliul exterior al desenului.

8. imagine înregistrată pe un film fotografic; clişeu, negativ.

9. subdiviziune a acţiunii unui film, reprezentând o succesiune continuă de imagini; câmp(1).

10. (tv.) figura descrisă de spotul fascicolului electronic la explorarea unei imagini.

11. antenă de forma unei bobine, cu un număr mic de spire, în recepţiile radioelectrice şi în radiogoniometrie.

12. (pl.) serviciu administrativ al unei întreprinderi, instituţii etc. care se ocupă cu angajarea şi evidenţa personalului.

13. efectiv al unei întreprinderi, instituţii, organizaţii etc.; (sg.) cel care face parte dintr-un asemenea efectiv.


Coregent

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corégent)

1. persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta.


Decilaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décilage)

1. diviziune a unui ansamblu statistic în zece clase cu efective egale.


Defectivitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. défectivité)

1. însuşirea de a fi defectiv.


Democraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démocratie, gr. demokratia)

1. formă de organizare politică a societăţii care proclamă principiul deţinerii puterii de către popor.

2. ~ sclavagistă = tip de democraţie în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă se asigure libertatea şi egalitatea generală a cetăţenilor în faţa legilor; ~ populară = formă de democraţie apărută într-o serie de ţări din Europa şi Asia, după cel de-al doilea război mondial, în care puterea aparţine clasei muncitoare în alianţă cu ţărănimea şi alte categorii de oameni ai muncii; ~ internă de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit căruia toţi membrii săi ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului şi de viaţa internă de partid; ~ economică = democraţie care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanţi (inclusiv manageri), liber şi expres aleşi ai poporului, la conducerea şi realizarea procesului de producţie, repartiţie şi schimb la toate nivelurile economiei.