Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)
1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. descriptif, lat. descriptivus)
1. care descrie; care conține o descriere; descriptic.
2. care acordă o mare importanță descrierii, care se străduiește să descrie pentru a produce un efect.
3. (literatură) reprezentând oamenii sau lucrurile prin trăsăturile lor exterioare.
4. (expr.) geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește un mod de reprezentare plană a spațiului.
5. (lingvistică) care urmărește să descrie utilizarea efectivă, fără judecată normativă.
6. (substantivat) document care oferă o descriere detaliată a lucrărilor avute în vedere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. effectivité)
1. capacitate a unui sistem de a produce un efect specific.
2. caracterul a ceea ce este efectiv, a ceea ce intră în vigoare (ex. efectivitate scăzută a procesului).
3. (logică) calitatea efectivă a raționamentului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. émergence)
1. ieşire a unui corp, a unei radiaţii dintr-un mediu.
2. (biol.) apariţie a unui organ nou sau a unor proprietăţi noi, de ordin superior.
3. (fig.) formă a schimbării văzută ca o naştere efectivă a ceva cu totul nou.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. phytoplancton)
1. totalitatea organismele vegetale care rămân în suspensie în apă, fără a putea opune rezistență efectivă curenților, și care își găsesc condițiile normale de existență în acest mediu; plancton vegetal.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. frustration)
1. acțiunea de a frustra și rezultatul ei; frustrare.
2. starea celui care este frustrat; stare mentală de nemulțumire caracterizată printr-un dezechilibru între o dorință sau o așteptare și realizarea ei efectivă.