Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. hypercorrection)
1. greşeală de limbă izvorâtă din necunoaşterea adevăratei forme a etimonului unui cuvânt de către vorbitor şi din teama acestuia de a nu greşi, din efortul conştient de a se conforma mecanic normelor limbii literare; hiperliterarizare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. kilogrammètre)
1. unitate de măsură a lucrului mecanic şi a energiei, egală cu efortul necesar pentru deplasarea unei greutăţi de 1 kg cu 1 m.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl., fr. module, lat. modulus)
1. (mat.) valoare absolută a unei mărimi reale.
2. număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor componentelor unui număr real.
3. (stat.) variantă a caracteristicii, înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență.
4. coeficient care caracterizează o proprietate mecanică oarecare.
5. raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia.
6. ~ de elasticitate = raportul dintre efortul unitar normal și lungimea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate de întindere sau încovoiere.
7. debitul anual al unui curs de apă.
8. parte componentă a unui ansamblu cu funcționalitate proprie.
9. fiecare din părțile detașabile ale unei nave spațiale.
10. (telec.) bloc din microelemente (tranzistoare, diode, bobine), care îndeplinește funcția de etaj sau de celulă într-un aparat, ori într-o instalație electronică.
11. (arhit.) unitate de măsură pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unui edificiu.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. pélagien)
1. I. referitor la pelagianism (doctrina lui Pelaghie (Pelagius), care privilegiază rolul voinței și efortului uman, relegând pe plan secundar pe cel al harului și al păcatului originar).
2. care aderă la pelagianism; care are legătură cu această doctrină.
3. II. adept al pelagianismului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (problematiza)
1. acţiunea de a problematiza.
2. metodă de învăţământ de tip euristic, constând în a crea probleme cu scopul de a declanşa activitatea independentă a elevului sau a studentului, gândirea şi efortul personal al acestuia.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. rendement)
1. raportul dintre efectul obținut și efortul depus într-o activitate.
2. (ec.) efectul util al unui factor al procesului de producție într-o anumită unitate de timp.
3. eficiență, folos, beneficiu.
4. raportul dintre valoarea unei mărimi (energie, putere etc.) cedată de un sistem tehnic sub formă utilă și valoarea aceleiași mărimi absorbită de acest sistem.