Dictionar

electric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électrique)

1. referitor la electricitate, care produce electricitate, care funcționează pe baza electricității.
2. câmp ~ = stare fizică a spațiului în care se exercită forțe asupra corpurilor încărcate cu electricitate; energie ~ă = energie proprie câmpurilor electrice; sarcină ~ă = electricitate.
 

electricesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (electric + -esc)

1. care aparține electricității; referitor la electricitate; de electricitate.
2. care are energie legată de prezența electricității; care este generat de electricitate.
3. care poate fi electrizat.
4. (sinon.) electric.
 

electrician, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. électricien)

1. (persoană calificată) care execută sau repară instalații, aparate, mașini etc. electrice.
 

electricism

Parte de vorbire:  s.n. (înv.)  
Etimologie: (fr. électricisme)

1. totalitate a fenomenelor electrice.
 

electricitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électricité)

1. mărime de stare pe care o capătă corpurile după ce au fost frecate unul cu altul și apoi separate; sarcină electrică.
2. lumină electrică.
3. ramură a fizicii care studiază fenomenele electrice.
 

roz-electric

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (roz + electric)

1. de culoare roz aprins.
 

adaptor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adapteur)

1. mic dispozitiv pentru adaptarea unui aparat electric.
2. dispozitiv al unui aparat fotografic destinat modificării distanței focale a obiectivului.
 

admitanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. admittance)

1. mărime inversă impedanței unui circuit electric de curent alternativ.
 

aerogenerator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aerogenerator)

1. instalație de transformare a forței eoliene în energie electrică.
 

aeroion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéroion)

1. ion atmosferic prin descărcări electrice, evaporări ale apei etc.
 

aeroionizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. aéroionisation)

1. conținutul în ioni ai atmosferei.
2. (med.) metodă de tratament cu ioni electrici din aer, în bolile nervoase și în dermatologie.
3. (med.) ionizarea aerului, utilizată în tratamentul prin inhalare (aeroionoterapie).
 

aerotren

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérotrain)

1. vehicul care alunecă pe o pernă de aer deasupra unei monoșine, propulsat de o turbină, un turboreactor sau un motor electric liniar.