Dictionar

electric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. électrique)

1. referitor la electricitate, care produce electricitate, care funcționează pe baza electricității.
2. câmp ~ = stare fizică a spațiului în care se exercită forțe asupra corpurilor încărcate cu electricitate; energie ~ă = energie proprie câmpurilor electrice; sarcină ~ă = electricitate.
 

electricesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (electric + -esc)

1. care aparține electricității; referitor la electricitate; de electricitate.
2. care are energie legată de prezența electricității; care este generat de electricitate.
3. care poate fi electrizat.
4. (sinon.) electric.
 

electrician, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. électricien)

1. (persoană calificată) care execută sau repară instalații, aparate, mașini etc. electrice.
 

electricism

Parte de vorbire:  s.n. (înv.)  
Etimologie: (fr. électricisme)

1. totalitate a fenomenelor electrice.
 

electricitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électricité)

1. mărime de stare pe care o capătă corpurile după ce au fost frecate unul cu altul și apoi separate; sarcină electrică.
2. lumină electrică.
3. ramură a fizicii care studiază fenomenele electrice.
 

roz-electric

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (roz + electric)

1. de culoare roz aprins.
 

adaptor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adapteur)

1. mic dispozitiv pentru adaptarea unui aparat electric.
2. dispozitiv al unui aparat fotografic destinat modificării distanței focale a obiectivului.
 

admitanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. admittance)

1. mărime inversă impedanței unui circuit electric de curent alternativ.
 

aerogenerator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aerogenerator)

1. instalație de transformare a forței eoliene în energie electrică.
 

aeroion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéroion)

1. ion atmosferic prin descărcări electrice, evaporări ale apei etc.
 

aeroionizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. aéroionisation)

1. conținutul în ioni ai atmosferei.
2. metodă de tratament cu ioni electrici din aer, în bolile nervoase și în dermatologie.
 

aerotren

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérotrain)

1. vehicul care alunecă pe o pernă de aer deasupra unei monoșine, propulsat de o turbină, un turboreactor sau un motor electric liniar.