Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. électricien)
1. (persoană calificată) care execută sau repară instalații, aparate, mașini etc. electrice.
Parte de vorbire: s.n. (înv.)
Origine: (fr. électricisme)
1. totalitate a fenomenelor electrice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électricité)
1. mărime de stare pe care o capătă corpurile după ce au fost frecate unul cu altul şi apoi separate; sarcină electrică.
2. lumină electrică.
3. ramură a fizicii care studiază fenomenele electrice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. aéroionisation)
1. conţinutul în ioni ai atmosferei.
2. metodă de tratament cu ioni electrici din aer, în bolile nervoase şi în dermatologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aluminium)
1. metal foarte uşor, maleabil şi ductil, bun conducător de căldură şi electricitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ampère-heure)
1. unitate de măsură a cantităţii de electricitate, reprezentând sarcina transportată de un curent cu intensitatea de un amper, în timp de o oră.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. encoche)
1. crestătură de dimensiune redusă sau tăietură mică.
2. decupaj utilizat pentru reperare; marcaj servind drept reper.
3. (cinema.) decupare pe marginea filmelor cinematografice, care acţionează dispozitivul de schimbare a iluminării în porţiunea maşinii de copiat.
4. (electronică) canal într-o piesă metalică pentru a introduce conductorii electrici.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (anti- + benzopirină)
1. (chimie) oleat de magneziu, rezistent faţă de acizii slabi şi bun conducător de electricitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anti-statique)
1. (substanţă) care, încorporată materialelor plastice, împiedică dezvoltarea electricităţii statice, la suprafaţa acestora.